Delir militarist și genocid prin înfometare

Ucrainenii îi spun „pobedobesie”. Adică delir megaloman, frenezie a grandorii imperialiste, care-i apucă pe ruși de 9 Mai, când își organizează parada din Piața Roșie de la Moscova.

„Pobedobesie” e un cuvânt compozit, alcătuit din două elemente. Termenul „pobeda” le este bine cunoscut românilor de o anumită vârstă, chiar și celor nevorbitori de rusă, pentru că amintește de ororile prin care a trecut România în spatele Cortinei de Fier, instalate de Stalin după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Al doilea termen, „bèsie”, provine de la „besî”, adică „demoni”, și aici un om cultivat nu poate să nu se gândească la romanul omonim al lui Dostoievski, în care sunt descrise resorturile nebuniei politice și ale nihilismului rusesc, care au alimentat și teroarea bolșevismului.

Victoria împotriva Germaniei hitleriste, sărbătorită de regimul Putin de 9 Mai, într-un mod tot mai puțin somptuos, ba chiar întâmpinat în acest an cu ironii corozive, este singurul și ultimul mit care mai ține în picioare Rusia de azi, cutreierată de himera fostului imperiu al țarilor și al secretarilor generali.

Scenografia revanșei roșii...

În toți anii independenței, de 9 Mai, centrul Chișinăului se transformă în arena unor manifestații politice contradictorii. Adevărul epocii sovietice și visul european al libertății sunt obturate de o cacofonie revanșardă, de parcă cineva, de dragul amuzamentului, ar schimba niște diapozitive, ca în vechile aparate de proiecție.

În Chișinău procesiunea partidelor pro-ruse a adunat și-n acest an toate frustrările și sfidările posibile la adresa actualei guvernări și a cursului de integrare europeană.

Scenografia demonstranților comuniști, amestecând panglici bicolore, zise „ale Sfântului Gheorghe”, steaguri roșii cu secera și ciocanul și simboluri religioase, pravoslavnice (un fel de postmodernism politic putinist), vorbea nu atât despre trecut, cât voia să transmită un mesaj despre viitor – după cum au observat pe bună dreptate unii comentatori: „Nu ne pasă de voi, urâm Ucraina, patria noastră e Uniunea Sovietică! Ne vom întoarce!” – asta trebuia să înțelegem.

E un avertisment ce trebuie tratat cu seriozitate. Erorile actualei guvernări de la Chișinău, un eventual eșec sau amânare pentru un termen imprecis a aderării la UE vor fi decontate nu în folosul altor forțe democratice și unioniste, ele vor fi capitalizate de partida pro-rusă, care va face totul pentru a readuce Basarabia în Gulagul lui Putin.

...și galeria martiriului

S-au împlinit zilele acestea 80 de ani de la foametea organizată de regimul sovietic în ținutul dintre Prut și Nistru în anii 1946-1947. A fost o campanie de rechiziționare forțată a produselor alimentare, în toiul unei secete cumplite, campanie menită să stranguleze rezistența românilor basarabeni, să le frângă coloana vertebrală.

O tragedie comparabilă cu Holodomorul din Ucraina, din anii 1932-1933, de care Basarabia a scăpat grație faptului că se afla în componența României. Nu a mai fost cazul după 1944.

O expoziție fotografică sub cerul liber a fost inaugurată de câteva luni la Chișinău, la intersecția bulevardului Ștefan cel Mare și a străzii Lăpușneanu. E un proiect realizat de Consiliul Memoriei și Asociația Foștilor Deportați și Deținuți Politici din Republica Moldova, în parteneriat cu Centrul de Dialog „Juliusz Mieroszewski” din Polonia.

În anii regimului sovietic, subiectul foametei era ținut sub obroc, deși în satele Moldovei erau destui supraviețuitori sau descendenți ai celor care au cunoscut acea tragedie și ar fi putut vorbi. Panourile expoziției combină imagini de epocă și povestea unor oameni care au trecut prin acel calvar.

Seceta cumplită care a lovit Basarabia în vara lui 1946 ar fi fost mai ușor de îndurat – secete au mai fost pe aceste meleaguri, nu era un fenomen neobișnuit, sătenii își făceau rezerve alimentare suficiente și primeau și ajutor din partea statului român –, dacă nu veneau zbirii sovietici să le golească podurile și hambarele de grâne. Soldații scotoceau ca să vadă dacă nu sunt niște saci cu cereale îngropați în grădină sau zidiți în pereții caselor. Gospodarii care se împotriveau confiscărilor erau bătuți cu sălbăticie, loviți cu patul puștilor.

Unii mai „egali” decât alții

Expoziția relevă nu doar amploarea represiunii, ci și privilegiile nomenclaturii de partid, care nu suporta aceleași privațiuni, dimpotrivă.

Pe panouri se poate citi Decizia secretă a Consiliului de Miniștri ai RSS Moldovenești privind lista înalților funcționari de partid și din administrația de stat, vizați pentru acordarea suplimentară, pe lângă salariu, a produselor alimentare și a dejunurilor. Aflăm și numele boșilor de partid, care au supervizat aceste măsuri: Nikita Salagor, Fiodor Brovko și Gherasim Rudi.

Oamenii vedeau aceste nedreptăți și expediau nenumărate plângeri către redacțiile ziarelor și în atenția organelor de control, dar toate protestele au fost ignorate.

Victime și supraviețuitori

„Amploarea foametei din RSS Moldovenească a avut consecințe devastatoare asupra populației, din punct de vedere demografic și social” – notează organizatorii expoziției.

„Estimările indică faptul că circa 200 000 de persoane, echivalentul a 10% din populația RSS Moldovenești, au murit în urma foametei, bolilor asociate și epuizării fizice. Mărturiile și date documentare descriu o realitate dramatică: oameni sleiți de puteri, afectați de distrofie alimentară, sate în care majoritatea locuitorilor sufereau de subnutriție și de mortalitate ridicată.”

Omenii cădeau de epuizare, pe uliță, și-și dădeau duhul, pentru că n-avea cine să-i ajute. Au supraviețuit cei care aveau o vacă sau o capră pe undeva (scăpată de rechiziționare) sau rude angajate la căile ferate, de unde reușeau să aducă tobultoace cu „jom” (sfeclă de zahăr răzuită) – familia fierbea cu lapte acea masă și o amesteca cu alte ierburi comestibile, cum ar fi miezul din tulpinile de floarea soarelui. Dar au fost și multe cazuri de canibalism, ocultate.

„Foametea a provocat nu doar pierderi umane masive, ci și o profundă destructurare socială – precizează organizatorii expoziției – creșterea numărului de orfani, degradarea condițiilor de viață și intensificarea controlului statului asupra unei populații slăbite și vulnerabile. Tragedia a contribuit decisiv la accelerarea procesului de colectivizare și sovietizare a mediului rural.”

Memoria care educă și salvează

Expoziția stradală „80 de ani de la foametea din RSS Moldovenească (1946-1947). Memoria unei tragedii”, oferă un rezumat informativ extrem de prețios al acelui calvar.

În anii independenței, au apărut mai multe culegeri de documente și depoziții, culese de la supraviețuitorii foametei, care certifică faptul că mortalitatea ridicată din anii 1946-1947 din Basarabia nu a avut drept cauză principală seceta, ci tocmai campania de rechiziționare forțată a produselor agricole – o acțiune politică deliberată, ordonată de Moscova și executată cu o deosebită râvnă de politrucii locali și de colaboraționiștii lor.

O sursă importantă pentru cei care vor să afle mai multe despre cum a fost decimată prin inaniție populația Basarabiei în anii 1946-1947, o reprezintă de asemenea „Cartea foametei”, de Larisa Turea, apărută în mai multe ediții la Cartier, completate cu numeroase mărturii ale supraviețuitorilor și urmașilor lor.

Numai cine nu vrea să știe nu cunoaște. Republica Moldova nu își poate asigura un viitor demn în sânul națiunilor europene, dacă nu va reconstitui adevărul întreg despre perioada ocupației sovietice. Fără memorie nu există identitate și nu există viitor.