Familie cu 11 copii într-o țară cu declin demografic profund

În 2024, populația țării a continuat să se reducă, cu un declin demografic estimat la 2,83%. Practic, într-un singur an, statul a pierdut aproape 3% din numărul total de locuitori, potrivit unei analize publicate de Visual Capitalist, realizată pe baza datelor Băncii Mondiale.

Numărul mic de copii duce, inclusiv, la închiderea multor școli, în special din mediul rural.

Numărul de nașteri s-a redus aproape de două ori în ultimul deceniu

Totuși, în pofida statisticilor dure vizând natalitatea, există familii în care copiii abia încap la masă.

Elena Iancițchi are 47 de ani și este mamă a 11 copii, dintre care șapte sunt minori. Îi crește singură, într-o căsuță veche, cu doar două camere.

Casa Elenei este plină de voci de copii. Aceștia au decis să rămână acasă atunci când au aflat că vor avea oaspeți. Aleargă dintr-o cameră în alta: unul cere apă, altul - biscuiți sau telefonul din buzunarul mamei. Cele două pisici, Manea și Barsic, umblă după cele trei fetițe, căutând afecțiune, iar papagalul Cheșa privește de sus, din colivia lui, la toată gălăgia și tace.

Primul soț al Elenei a decedat, lăsând-o cu cinci copii. Femeia s-a recăsătorit și a mai născut șase copii. Elena spune că nu tolerează mirosul de alcool, așa că atunci când al doilea soț a început să bea și să devină agresiv, s-au separat. În plus, bărbatul a fost lipsit de dreptul de a se apropia de familie.

Femeia nu muncește, fiind nevoită să aibă grijă de copii, iar singura ei sursă de venit este pensia de urmaș a uneia dintre fiice, încă minoră, din prima căsătorie - 1.250 de lei moldovenești (echivalentul a 60 de euro).

În fiecare dimineață, Elena se trezește la ora 5.00 ca să reușească să pregătească dejunul pentru toți și să plămădească un lighean cu pâine.

„Cel mai greu este dimineața, după ce toți copiii pleacă la școală și la grădiniță. E mult de lucru, pentru că trebuie să strâng după fiecare: paturi aranjate, măturat, făcut mâncare, pus mașini la spălat, întins rufele, călcat... Și toate astea trebuie să le fac repede, până la amiază, când copiii încep să se întoarcă acasă. Le pun să mănânce și, imediat ce strâng masa, încep să fac de mâncare pentru seară. Sunt copii mulți, așa că ziua mea, de dimineață până seara, înseamnă ordine, mâncare, spălat și copt pâine”, povestește Elena.

Singurul venit sigur al familiei este pensia de urmaș de 1.250 de lei pe lună, așa că, fără sprijinul fiului mai mare, care muncește și ajută la plata facturilor, ar fi aproape imposibil să se descurce. Copiii nu mai primesc indemnizația lunară, pentru că au trecut de vârsta prevăzută de lege. În Republica Moldova, indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului se acordă doar până la vârsta de 2 ani.

Responsabilitatea financiară este în totalitate a părinților

După ce copilul împlinește această vârstă, sprijinul financiar încetează, iar familiile nu mai primesc, de regulă, indemnizații pentru copiii mai mari, cu excepția unor situații speciale, cum ar fi copiii cu nevoi speciale sau gemenii. Astfel, după primii doi ani de viață ai copilului, responsabilitatea financiară revine aproape în totalitate părinților.

Potrivit rapoartelor Agenției Centrale de Informații (CIA), Republica Moldova se situează pe locul 208 din 228 la capitolul natalitate și pe locul opt în topul statelor cu cele mai multe decese raportate la totalul populației.

În fiecare lună, Elena calculează fiecare bănuț. Cei 1.250 de lei reprezintă o sumă infimă dacă o raportăm la necesitățile lor. Doar factura la energia electrică a fost de 900 de lei, la care se adaugă gazul și apa. La grădiniță a acumulat o datorie de 1.900 de lei, iar la școală le-a spus sincer că nu are bani să achite taxa denumită „fondul școlii”.

Chiar dacă efortul financiar este imens, Elena spune că nu poate renunța la grădiniță și la școală. Pentru ea, copiii și educația lor sunt mai importante decât orice. Taie din alte cheltuieli, amână plăți, dar continuă să meargă înainte, să le ofere copiilor un viitor mai bun.

Copiii nu se plâng niciodată, însă au existat momente grele când, din lipsa hainelor și a încălțămintei potrivite, unii dintre ei au refuzat să meargă la școală.

Chiar și așa, familia nu se plănge. Se descurcă cum poate, fiind ajutată de oameni cu suflet mare, iar fiul ei, care muncește, le mai trimite bani. Cu sprijinul lor și cu multă răbdare, reușesc să treacă peste dificultăți.

Bucuria de a fi mulți

„Ninuța este mare și vede la școală alte fete care au mai mult decât ea. Probabil lor le este rușine că sunt mai săraci decât alții. Ca să cumpăr unuia o pereche de încălțăminte, trebuie să cumpăr pentru toți, iar asta e complicat. Știu că unii, când află că îmi este greu să cresc 11 copii, spun: «Dar cine a pus-o să facă atâția copii?» Eu i-am făcut, eu o să-i cresc și o să am grijă de ei. Nu înțeleg de ce cineva mă judecă pentru asta. Nu am niciun regret. Au fost copii doriți și toți cresc în dragoste. Se joacă împreună, socializează, învață unul de la altul. În casă mereu este vesel și numai zâmbete. Este o atmosferă vie. E mai bine în familiile cu mulți copii decât în cele cu un singur copil”, spune Elena.

În camera copiilor mai mari sunt două paturi mari supraetajate. Unul este ocupat de trei băieți, celălalt de trei fete. Nu există nicio jucărie, nicio haină aruncată la nimereală. E o ordine ca la armată. Elena și copiii mai mici dorm în cealaltă cameră. Aici sunt și jucării, și cărți de desenat și o bibliotecă de cărți pentru copii. Gemenele și una dintre nepoatele Elenei urcă în pat și o roagă să le citească o carte. Se lipesc una de alta, iar cât Elena le citește, fetele întorc paginile.

„Poate pentru cineva este greu, dar pentru mine este ceva obișnuit. Nu zic că nu este greu cu o casă plină de copii, pentru că fiecare vrea câte ceva și, evident, nu-mi permit să le dau tot ce își doresc și de ce au nevoie. Dar ei sunt mângâierea mea. Mi-e ușor să îi am în preajmă, pentru că viața noastră parcă este mai plină”, mărturisește Elena.

Scăderea natalității vine însoțită de alte fenomene: femeile nasc la vârste tot mai înaintate, tot mai multe familii aleg să aibă un singur copil, iar migrația masivă a tinerilor accentuează dezechilibrul demografic. Toate aceste tendințe contribuie la reducerea populației și la îmbătrânirea rapidă a societății, cu efecte directe asupra economiei, sistemului de educație și celui de protecție socială.

Deși Republica Moldova se clasează printre țările cu cea mai înaltă rată de fertilitate, o mare parte dintre părinți refuză să aibă mai mult de doi copii. În același timp, familiile cu mulți copii sunt percepute, uneori, ca fiind mai puțin responsabile pentru soarta membrilor mici.

Disciplina în casă

„Unii consideră că, dacă într-o familie sunt 11 copii, înseamnă că nu au ce mânca, sunt murdari și că în casă e mizerie. Eu știu că există astfel de familii, chiar am văzut. Eu n-aș putea să trăiesc așa. Copilul trebuie hrănit la timp, spălat și culcat pe curat. Mă descurc cum pot, reieșind din ceea ce am și din ce pot face pentru ei. Nu e așa de complicat să menții o casă mereu curată, iar copiii să aibă întotdeauna hăinuțe curate, călcate și puse pe umerașe în dulap. Chiar și într-o familie cu mulți copii se poate trăi în condiții decente. Poate nu-mi permit să le cumpăr multe, dar elementarul, o casă curată, îl pot asigura”, spune Elena.

Casa ei arată impecabil. Ordine peste tot, fiecare lucru e la locul lui. Bucătăria lucește, iar în frigider se găsește și o bucată de unt, și lapte, și tot ce este nevoie pentru a prepara o tartină rapidă.

„Cele mai mari lipsuri sunt legate de produse și detergenți, pentru că mașina de spălat nu se oprește aproape deloc. Mâncare fac de trei-patru ori pe zi”, adaugă ea.

Astăzi în meniu este „mâncărică de cartofi cu carne”. Elena scoate o cratiță mare, de vreo opt litri, și începe să pregătească toate ingredientele. Apoi ridică un ștergar pus peste un lighean cu aluat și verifică cât de bine a crescut. Coace pâine la fiecare două zile, iar la fiecare masă se consumă câte o pâine mare, proaspăt coaptă.

Lipsa condițiilor

Ceea ce o deranjează cel mai mult este faptul că micuţii ei sunt nevoiți să meargă la veceul aflat în capătul grădinii și să facă baie în lighean. Recunoaște că își dorește foarte mult să le creeze condiții elementare de trai, mai ales că sunt mulți și cresc repede. Financiar, însă, este greu, aproape imposibil.

„Vreau să fac reparații, să stric un perete și să fac o baie în casă. Mai ales iarna este foarte greu. Noaptea, pe ghețuș, ei sunt nevoiți să meargă afară la veceu. Vreau, visez la o baie în casă pentru ei”, spune Elena.

Deși îi este greu, nu așteaptă ajutor de la nimeni, dar le este recunoscătoare celor care vin și îi aduc mobilă, alimente sau haine pentru copii. Datorită oamenilor care i-au întins o mână de ajutor, a reușit să le ofere copiilor un trai fericit și liniștit în căsuța lor mică. O familie mare nu înseamnă sărăcie, susține ea. Depinde care-ți sunt valorile și în ce îți evaluezi bogăția și fericirea.

Totodată, spune că nici statul nu ar trebui să se simtă obligat să o ajute: „Nu am nicio pretenție la stat că nu mă ajută. Pentru ce să mă ajute statul, dacă decizia de a avea mulți copii a fost a mea? Eu i-am făcut, eu am datoria să mă descurc. Și credeți-mă, fac tot ce este posibil ca ei mei să fie fericiți. Mă descurc așa cum pot”, spune Elena.