Spectacol-evocare „Anna Politkovskaia”, la Chișinău

Regie și scenariu: Luminița Țâcu – apreciat director de scenă, cunoscută pentru mai multe spectacole de teatru documentar pe care le-a realizat de-a lungul anilor.

Scenografie: Irina Gurin. Univers sonor: Valentin Lindo Strișcov. Video: Vlad Adajuc.

Traducerea textelor din limba rusă: Ivan Pilchin.

Spectacolul „Anna Politkovskaia – oameni care dispar” a avut premiera pe 12 mai 2026. De atunci s-au jucat câteva reprezentații cu un public venit să-i aducă un omagiu curajoasei jurnaliste ruse, care și-a sacrificat viața pentru adevăr.

Scurt istoric

Anna Politkovskaia a fost asasinată pe 7 octombrie 2006, după-amiază, în timp ce se întorcea acasă. A fost împușcată în liftul din blocul în care locuia de un ucigaș presupus de origine cecenă. Un „asasinat-cadou” de ziua nașterii lui Vladimir Putin, s-a scris atunci.

Anna Politkovskaia a lucrat la ziarul de opoziție „Novaia Gazeta”. S-a aflat mereu în „ochiul furtunii”, a mers în locurile cele mai periculoase din Rusia. A investigat crimele armatei ruse în cel de-al doilea război cecen, declanșat de Putin în 1999, a ajutat victimele, femeile din republica martirizată care încercau să dea de urma soților și fiilor lor pierduți în război, pentru că instituțiile statului le sabotau.

Anna Politkovskaia a fost văzută ca ultima speranță a celor năpăstuiți, o „mână întinsă” care le face dreptate. Moartea ei se înscrie în lungul șir de omoruri la comandă, asociate regimului Putin, care au condus la strangularea presei independente și la eliminarea opoziției politice din Rusia.

Despre spectacol

Monospectacolul regizat de Luminița Țâcu, intrat în repertoriul TNME, face parte din economia doctoratului profesional al actriței Olga Triboi. Subiectul Anna Politkovskaia a apărut la capătul mai multor propuneri și căutări și s-a potrivit cel mai bine în contextul tensiunilor și aspirațiilor epocii de azi.

O scenografie sobră: o masă și-un scaun, un mănunchi de microfoane, sugerând o tribună a presei, copaci cu frunze roșii și proiecții pe un ecran în fundal cu imagini ale jurnalistei și secvențe video legate de activitatea ei.

Actrița Olga Triboi e o prezentă stenică și emoționantă. E un fel de „voce” postumă a Annei Politkovskaia, care răzbește din eternitate. Povestește sau mai exact „se povestește” de parcă ar nota într-un jurnal personal: redă gânduri, judecăți, amintiri, citează din articolele sale despre atrocitățile KGB-ului, evocă pagini din volumul „Rusia lui Putin” al Annei Politkovskaia.

Pornind de la aceste surse, Olga Triboi își asumă și alte roluri, cum ar fi cel al mamei unui adolescent ucis de trupele speciale la asaltul teatrului Dubrovka din Moscova, la spectacolul „Nord-Ost”, din 2002, acolo unde un comando cecen luase ostatici câteva zeci de persoane, cerând retragerea armatei ruse din republica montană.

Tulburătoare este și povestea altei femei, interpretată de actriță, al cărei fiu – un soldat rus trimis să lupte în Cecenia – a murit și a fost dat dispărut. Căutările disperate ale mamei, care a stat zile în șir în fața unității militare, așteptând zadarnic ca cineva să o ajute să-și recupereze cadavrul fiului mort.

Aflăm despre interviul pe care Anna Politkovskaia i l-a luat lui Ramzan Kadîrov – liderul putinist de la Groznîi –, când se aștepta în orice moment să fie omorâtă. Despre episodul de la Beslan – o altă tragedie, unde au murit circa trei sute de ostatici, inclusiv 186 de copii, după asaltul trupelor lui Putin asupra unei școli sechestrate de un grup de teroriști ceceni, care au revendicat, la fel, retragerea armatei ruse.

Anna Politkovskaia a vrut să ajungă la Beslan, dar a fost otrăvită cu un ceai în avionul în care zbura spre Caucazul de Nord. Atunci, datorită medicilor, a scăpat cu viață, însă doi ani mai târziu, în 2006, sentința i-a fost adusă la îndeplinire.

Prețul libertății

După premieră, Luminița Țâcu și Olga Triboi au povestit despre cum au lucrat asupra acestui material și au răspuns la întrebările spectatorilor. Reproducem câteva secvențe.

Luminița Țâcu: "Cred că una din cele mai importante misiuni ale teatrului, inclusiv ale teatrului documentar, este să aducă în luminile rampei vocile celor care nu sunt auziți.

În această stagiune am lucrat la mai multe texte care au implicat elemente de teatru documentar, așa cum a fost și producția de la Teatrul Național „Mihai Eminescu”: „Patimile după Iov” – o împletire senzațională de teatru documentar, evenimente istorice și ficțiune.

Au urmat „Noaptea scrisă cu roșu”, un spectacol care abordează teroarea regimului sovietic într-o perioadă mai apropiată, pe care o studiem prea puțin la școală. În condițiile în care mai avem nostalgici după URSS, e foarte necesar să vorbim despre acea perioadă care ne-a marcat ca popor.

M-a impresionat viața, destinul Annei Politkovskaia, pe care o consider un model. Ea a demonstrat că un singur om poate fi un luptător. Lucrând la acest proiect, pot să spun că mi-am asumat principiile Annei, „legea mâinii întinse”, despre care vorbește ea, către cei aflați în nevoie.

Spectacolul nostru se vrea o lecție de responsabilitate, de acțiune civică. Ne învață prețul libertății, chiar dacă acest preț uneori înseamnă viața."

Impactul jurnalismului de investigație

Întrebare: „De ce ați ales figura Annei Politkovskia, v-ați gândit cum va prinde acest spectacol la publicul din Moldova?”

Luminița Țâcu: "Am citit volumul „Rusia lui Putin” prin 2006 sau 2007 și m-am gândit că la un moment dat voi aborda biografia Annei Politkovskaia. Imaginea acestei jurnaliste mi s-apărut foarte compatibilă cu ceea ce ar putea să interpreteze Olga Triboi.

Nu știu dacă am luat în considerare impactul acestui spectacol aici, la noi, deși mă gândesc că ar fi absolut necesar să cunoaștem dedesubturile jurnalismului de investigație și poate voi realiza un proiect despre jurnalismul de investigație din Republica Moldova, cel care, iată, în ultimul timp, și-a spus cuvântul și a dat valoare democrației, libertății de exprimare și chiar a salvat vectorul proeuropean al Moldovei."

Olga Triboi despre personajul „Anna”

Întrebare: „Olga, trăirile tale față de un personaj din Shakespeare și față de personajul pe care l-ai jucat în acest monospectacol sunt aceleași sau diferite?”

Olga Triboi: „Nu sunt aceleași, nu pot fi aceleași. De pildă, noi am jucat „Shakespeare pentru Ana”, un spectacol despre deținuți – copii, femei condamnate pe viață în penitenciar. Fata pe care o interpretam eu în acel spectacol a murit de câțiva ani... Vreau să spun că e altceva când joci un om care a trăit pe acest pământ, ai viața lui, faptele lui cunoscute, nu e la fel cum ai întruchipa un personaj de ficțiune. Spectacolele-document îți dau un alt fior și o altă responsabilitate.

Citeam cu Luminița cartea Annei Politkovskaia și am avut sentimentul că acesta e materialul nostru, cu el merită să lucrăm. Războiul din Ucraina, de acum, nu diferă prin nimic de masacrele din Cecenia. Această paralelă m-a obsedat.”

Întrebare: „A fost un moment sau o secvență din „Anna Politkovskaia” când ați simțit că e prea greu, prea deprimant să jucați?”

Olga Triboi: „Întotdeauna când se creează o poveste sunt momente mai dure sau mai lejere, ca și temele pe care le-a abordat Anna Politkovskaia în articolele sale. Ați văzut-o pe ecran: blândețea ei, curățenia ei, te uiți – un omuleț, dar cât de mare e în același timp, și cum a reușit să-și ajute semenii, și cât de tare a deranjat puterea. Au trecut 20 de ani de când a fost asasinată, dar Putin mai e și acum la conducere. Răul pare etern uneori... Sunt timpuri grele, dar așa cum spune Anna Politkovskaia: fiecare om contează, fiecare gest onest aduce schimbarea societății”.

„Viața e cea care te inspiră întotdeauna”

Întrebare: „Luminița Țâcu, teatrul documentar presupune consultarea unor surse, colaționarea lor, înseamnă decupaje, montaje, o muncă tehnică în care contează preocuparea pentru autenticitate, pentru adevăr. Dar cum dai expresivitate acestui adevăr? Cum umpli de conținut artistic efigia unui om, a unei eroine, victimă a unei crime ritualice? Documentarea e foarte importantă, ține de probitatea meseriei, dar omul de creație cum reușește să construiască o operă, un spectacol care are și acest conținut uman și artistic, dincolo de adevărul faptelor pe care le conține? Cum ai făcut?”

Luminița Țâcu: „Într-adevăr, procesul de documentare, de investigație e pasiunea mea. Am păstrat textul cu maximă veridicitate, atunci când am lucrat la oricare din spectacolele mele documentare, și chiar și când am adăugat ceva în afara textului vorbit de cel care și-a mărturisit istoria, am intuit ceea ce n-a putut spune până la capăt personajul respectiv sau când s-a oprit la jumătate de cuvânt.

Am nevoie de simboluri, de metafore și în lucrările de ficțiune, și în spectacolele documentare. Cum e și aici: aceste tufișuri, acești copaci roșii pe care mi i-a sugerat gestul colegilor din redacția „Novaia Gazeta”, unde a lucrat Politkovskaia, care au plantat o livadă pe care așa au și numit-o: „Livada Annei”. Sau aceste microfoane care seamănă și cu niște „arici de război”, dar și cu trupurile celor răpuși de sistem...

Viața e cea care te inspiră întotdeauna. Cum e și poezia Marinei Țvetaieva, tradusă atât de frumos în limba română de Ivan Pilchin, poem care contrabalansează contrapunctic episodul morții Annei, pe care Olga Triboi, interpreta ei, îl evocă.

Țvetaieva a fost poeta preferată a Annei Politkovskaia, lirica ei exprimă partea de candoare și de puritate a eroinei noastre.”