1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Maia Sandu: Nu doar R. Moldova e vizată de atacuri hibride

Iulia Sarivan
14 februarie 2026

Președinta Republicii Moldova Maia Sandu a vorbit în exclusivitate cu DW despre combaterea războiului hibrid și cooperarea cu SUA, după întâlnirea cu secretarul de stat american Marco Rubio la München.

https://p.dw.com/p/58mFs
O femeie în sacou negru, vorbind la microfon: președinta Republicii Moldova, Maia Sandu
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, la Conferința de Securitate de la MünchenImagine: Matthias Balk/dpa/picture alliance

"Eu îmi doresc ca cetățenii noștri să fie în siguranță și îmi doresc ca prezentul și viitorul țării noastre să fie decis de moldoveni, nu de forțe străine, maligne, și de aceea am abordat inclusiv subiectul războiului cognitiv, războiul pentru mințile și inimile oamenilor, și am spus că aici trebuie să lucrăm împreună", a declarat președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, pentru DW la Conferința de Securitate din München. "Așa cum este o coaliție a voinței ca să ajute Ucraina, așa ar trebui să existe o coaliție a voinței ca să ne apărăm de aceste atacuri hibride, pentru că nu este doar Republica Moldova vizată de ele, și pentru că ele vor deveni tot mai complexe și mai dificil de abordat. Există mai multe soluții, și la nivel bilateral avem cooperări, dar cred că și la nivelul Uniunii Europene și chiar dincolo de acest format putem să lucrăm împreună, așa încât libertatea de exprimare să fie a oamenilor, și nu a boților și a celor care stau în spatele acestor eforturi, așa încât să putem să ne protejăm infrastructura strategică, pentru că vedem acțiuni de sabotaj nu doar în Republica Moldova, dar inclusiv și în statele UE. Să putem să creștem reziliența în domeniul securității cibernetice. Deci pe toate aceste dimensiuni putem lucra împreună și sunt sigură că tot mai multă lume înțelege pericolul și vom găsi aceste soluții."

"Ne dorim să creștem investițiile americane în sistemul energetic al Republicii Moldova"

Maia Sandu a declarat pentru DW că la întâlnirea cu secretarul de stat american Marco Rubio la  Münchena discutat "despre sprijinul pe care Republica Moldova l-a primit din partea Statelor Unite ale Americii".

"Pentru noi sunt foarte importante proiectele energetice, acea finanțare recentă anunțată de Statele Unite anul trecut. Ne dorim să creștem investițiile americane în sistemul energetic al Republicii Moldova, pentru că asta înseamnă diversificare și asta înseamnă securitate energetică", a explicat Maia Sandu.